Reprezentanţii Societăţii Civile în CSM cer cercetarea magistraţilor care ar fi trucat anchete
logo


Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Reprezentanţii Societăţii Civile în CSM cer cercetarea magistraţilor care ar fi trucat anchete

Victor Alistar şi Romeu Chelariu, reprezentanţii Societăţii Civile în CSM, susţin că situaţia de la DNA Ploieşti reprezintă "cea mai gravă afectare a statului de drept", solicitând cercetarea magistraţilor care ar fi trucat anchete.

"Pentru a evita posibilitatea de prejudiciere a probelor solicităm de urgenţă dispunerea măsurilor de continuare a urmăririi penale in personam pentru magistraţii implicaţi în trucarea anchetelor penale, conservarea probelor şi iniţierea măsurilor preventive cu privire la făptuitori. Cea mai grea lovitură dată independenţei justiţiei ar fi muşamalizarea acestui caz de gravă corupere a atribuţiilor judiciare, precum şi lipsa unor măsuri de corecţii de sistem, acest caz nefiind singular în justiţia română. Integritatea sistemului de justiţie reprezintă premisa unui stat de drept în care domnia legii este garantată în mod activ", transmit cei doi membri ai CSM, printr-un comunicat de presă.

"Dezvăluirile mass-media privind prezentarea de probe falsificate de către magistraţii procurori şi admiterea lor de magistraţii judecători fără o cercetare judicioasă în baza principiului nemijlocirii şi fără respectarea principiului loialităţii probelor, conturează cea mai gravă afectare a statului de drept şi a obligaţiilor constituţionale ale magistraţilor, cu afectarea gravă a independenţei sistemului judiciar în ansamblul său. Independenţa justiţiei nu reprezintă un beneficiu personal de carieră al judecătorului, ci o garanţie a justiţiabilului că se află în faţa unei instanţe imparţiale şi independente şi că este supus unor proceduri judiciare, cu toate garanţiile statului de drept, organizat în cadrul democraţiei constituţionale. Orice stare de lucruri contrară acestei finalităţi a actului de justiţie reprezintă destructurarea sistemului de justiţie", se precizează în comunicatul de presă.

Pentru a garanta independenţa justiţiei, Victor Alistar şi Romeu Chelariu solicită Inspecţiei Judiciare: • Urgentarea definirii obiectivelor tematice pentru controalele de fond, care să abordeze în mod obligatoriu respectarea obligaţiilor legale privind administrarea şi evaluarea probelor, situaţia sesizărilor şi a plângerilor lăsate în nelucrare privind abaterile din justiţie; • Realizarea de urgenţă a unei diagnoze prind vulnerabilitatea de corupere a atribuţiilor judiciare prin colecatrea de date de la instanţe şi parchete şi prin chestionarea 3600 a părţilor interesate (avocaţi, experţi, justiţiabili, alte categorii relevante).

De asemenea, cei doi îi cer ministrului Justiţiei să îşi exercite autoritatea faţă de Ministerul Public.

"Ministrul justiţiei are obligaţia de a soluţiona pe fond toate aceste disfuncţii şi de a rezolva acest scandal de proporţii, nu doar să îl închidă prin revocări. Problemele de sistem nu se rezolvă doar prin răspunderea unor persoane vinovate managerial direct, ci şi prin eliminarea surselor problemelor şi a complicităţilor profesionale. Toleranţa la corupţia judiciară trebuie să fie zero, pentru eradicarea acestui fenomen fiind necesare atât răspunderi şi răspunsuri personale, cât şi modificări sistemice de ansamblu", se arată în comunicatul de presă.

O altă cerere îi este adresată procurorului General al României şi se referă la asumarea răspunderii privind acuzaţiile de trucare a unor probe.

"De asemenea, Procurorul General trebuie să prezinte public situaţia plângerilor depuse privind activitatea procurorilor, stadiul dosarelor şi să precizeze care sunt motivele pentru care acestea au rămas în nelucrare, să precizeze public de câte ori a solicitat verificarea stadiului acestor dosare, pentru a evita riscul muşamalizărilor colegiale", potrivit comunicatului de presă remis MEDIAFAX.

Reacţia vine după ce fostul deputat Vlad Cosma a prezentat public mai multe înregistrări, acuzând trucarea unor probe într-un dosar al lui Sebastian Ghiţă.

13 feb 17:36
Comentarii
Ultimele Știri
SocialCe măsuri se pot lua prin ordinul de protecţie provizoriu şi...

Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că ...

SocialCum îşi pot proteja bătrânii portmoneul, poşeta sau borseta ...

Furturile din buzunare, genţi sau poşete sunt acţiuni iniţiate de infractori cu preponderenţă împotriva persoanelor vârs...

SocialFOTO VIDEO Nicula, zonă liberă de Arsenie Boca. Cel mai vene...

Arsenie Boca este cel mai venerat sfânt în România, conform un studiu IRES publicat zilele trecute. La Nicula, locul und...

SocialŞase persoane înţepate de viespi, la Brăila. De ce au deveni...

Victimele au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Brăila, unde au primit îngrijiri ...

ExterneGrecia: Bilanţul incendiului de la Mati creşte la 96 de morţ...

Bilanţul - în continuare provizoriu - al incendiului de la Mati, în Grecia, pe 23 iulie, a ajuns la 96 de morţi, au anun...

SocialCea mai mare reţea de piste de biciclete va fi construită în...

Muncipiul Deva va avea un traseu de aproape 3,5 kilometri de piste de biciclete, în zona centrală. Primăria va solicita ...

SocialVIDEO Armine, o preoteasă armeană născută la Erevan, a scos ...

Armine Khachatryan, o soprană din Armenia, a înregistrat un album cu muzică liturgică în România. Armine este soţia preo...

SocialCum pot evita motocicliştii accidentele provocate de deschid...

Mulţi şoferi aleg să ignore motocicliştii din trafic, fapt ce se soldează de multe ori cu producerea unor grave accident...

SocialUnul dintre românii declaraţi morţi în accidentul din Italia...

O adevărată minune s-a produs în cazul unui tânăr gorjean care a fost declarat decedat de autorităţile din Italia, în ur...

Sănătate
SănătateLegea farmaciei, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii far...

SănătateInovaţie stomatologica. "Proteza minune" a ajuns şi în Român...

Ţara noastră se numără printre populaţiile cu cele mai grave probleme dentare din Europa. Studiile arată că 7 din 10 rom...

SănătatePremieră medicală: tratarea, prin imunoterapie, a cancerului...

La Institutul Naţional de Cancer din Maryland, SUA, s-a înregistrat o premiera medicală, vindecarea completă, prin imuno...

SănătateCe este panleucopenia, cea mai gravă boală care vă poate afe...

Când pisica este apatică, refuză mâncarea şi chiar apa, dormitează tot timpul şi nu-şi mai linge blăniţa, este timpul să...

SănătateCum se raportează pediatrii la faimoasa „provocare“ româneas...

Bebeluşii trebuie îmbrăcaţi adecvat pe timpul verii. Medicii pediatri avertizează că micuţii se pot îmbolnăvi dacă vor f...

SănătateSemne care anunţă deficienţa de sodiu

Sunt foarte multe semne pe care organismul le transmite în momentele în care se confruntă cu o carenţă de sodiu. Acest m...