logo
sâmbătă, 20 octombrie 2018


Categorii

Romanița, foarte supărată la slujba de 4 ani de la accidentul aviatic în care a murit Adrian Iovan!

Tragedia aviatică petrecută pe 20 ianuarie 2014, când s-a prăbușit un avion în care se afla o echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni, pilotat de Adrian Iovan, nu a fost dată uitării.

Ani de-a rândul, fosta soție a pilotului, mama a unuia dintre copiii comandatului de aeronave, a mers la locul nenorocirii din Munții Apuseni și a ținut slujbe și parastase.

Și anul acesta, creatoarea de modă a luat drumul durerii. A aprins din nou lumânări și s-a rugat pentru sufletului celui care i-a dăruit un fiu, cât și pentru Aura Ion, tânăra studentă care se afla împreună cu echipa medicală pentru a învăța tainele prelevării de organe pentru transplant.

FOTO: Adrian Iovan

Dacă în anii trecuți Romanița a păstrat o conduită impecabilă și caldă în perioada slujbelor de pomenire, cu doar două zile înainte de data care marchează accidentul, ea a scris un mesaj dur pe un site de socializare: "Viața este grea. Nu răsfață pe nimeni. Iar pentru fiecare mângaiere, îți dă zece lovituri.

Dar când consi derați că ați găsit adevărul, fiți atât de hotărâți, încât să mergeți până la capat!". Alături de mesaj, creatoarea de modă a publicat o fotografie cu un peisaj de iarnă, probabil chiar de la locul unde s-a prăbușit avionul.

O nouă dramă în viața ei

Pe 10 ianuarie, Romanița a anunțat pe Facebook moartea socrului ei, Vasile Gogan. Ea a fost foarte apropiată de familia soțului ei, avocatul Iulian Gogan, iar trecerea în neființă a tatălui lui a marcat-o: "Moartea ne surprinde mereu, luând prea devrene de lângă noi prieteni și persoane dragi. Nu există nicio modalitate de a face pace cu moartea, pentru că pierderea unei persoane dragi este una dintre cele mai încărcate experiențe emoționale. Dumnezeu să te odihnească, Vasile Gogan!", a scris ea.

Evenimentul Zilei

Sursa: evz.ro

19 ian 00:12
Comentarii
Ultimele Știri
PoliticCe şanse sunt ca Parlamentul să adopte legea parteneriatului...

Legea parteneriatului civil, anunţată cu surle şi trâmbiţe de Liviu Dragnea înainte de referendumul pentru familia tradi...

SocialCum se pune diagnosticul de lupus. Interviu cu Ramona-Elena ...

Pacienţii trec prin schimbări fizice şi psihice care, netratate la timp, pot duce la depresii şi leziunea gravă a altor ...

EconomicDOCUMENT Salariul minim creşte de la 1 noiembrie. Olguţa Vas...

Ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că salariul minim pe economie creşte de la 1 noiembrie anul acesta, nu d...

EconomicAdio facturi estimative. Furnizorul de energie electrică, ob...

Românii ar putea scăpa de facturile estimative la energie electrică, dacă un proiect care obligă furnizorii să citească ...

SportHalep s-a săturat de tenis: „Nu o să mă uit la Turneul Campi...

Simona Halep a intrat în vacanţă, forţată de accidentarea de la spate, dar şi epuizată mental după un sezon infernal....

EconomicRaport: Piaţa roboţilor industriali va creşte cu 14%. Top 5 ...

Vânzările de roboţi industriali s-au dublat în ultimii 4 ani, iar cinci ţări cumulează aproape 73% din cererea totală de...

SocialFOTO „Bijuteria” căilor ferate din vestul ţării, transformat...

Una dintre cele mai frumoase din ţară se află în şantier de doi ani. Între timp, monumentul istoric vechi de peste 120 d...

EvenimentUn episcop i-a pedepsit pe enoriaşi pentru că n-au fost la r...

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Vicenţiu Grifoni, nu le-a permis enoriaşilor să intre în altarul unei biserici resfi...

SocialSfaturi pentru şoferi pe vreme rea. Poliţie: Pe un carosabil...

Vremea rea care se anunţă îi pune pe jar pe poliţişti. Oamenii legii recomandă conducătorilor auto ca, în condiţiile unu...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].