logo
marţi, 16 octombrie 2018


Categorii

Scandalul dintre Tudose și Carmen Dan ar putea schimba JOCURILE ÎN PSD. Se cere întrunirea Comitetului Executiv de urgență!

Situația devine din ce în ce mai mișcătoare în PSD! Mai exact, Oganizația PSD Vaslui solicită întrunirea de urgență a Comitetului Executiv. Potrivit unor surse antena3, luni sau marți este data propusă pentru această ședință. Organizația s-a întrunit vineri în prezența lui Liviu Dragnea. Ședința a fost convocată pentru soluționarea tensiunilor acumulate în interiorul partidului. Reamintim că, în ultima perioadă, partidul condus de Liviu Dragnea a trecut printr-o perioadă agitată, cu multe scandaluri interne și controverse.

Reamintim că ministrul de Interne, Carmen Dan, și premierul Mihai Tudose sunt în momentul de față în conflict deschis după cazul polițistului pedofil care a fost ținut de ani buni în ograda Poliției Rutiere deși urmare raportului întocmit de Bogdan Despescu, șeful Poliției Române, ar fi fost protejat de colegi de-ai săi.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Vaslui, că nu există tabere în PSD şi că scandalul despre care vorbeşte presa este "mult mai mic decât se vede". Reamintim că, în ultima perioadă, partidul condus de Dragnea s-a confruntat cu o serie de scandaluri interne. Dragnea a făcut și o scurtă precizare referitoare și la ieșirea lui Carmen Dan în intervenția de joi seara după scandalul cu premierul Tudose în cazul polițistului-pedofil.

Totodată, Liviu Dragnea a spus, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că nu se impune organizarea unui congres extraordinar al partidului. De asemenea, întrebat de ziarişti dacă se află în spatele deciziei ministrului de Interne, Carmen Dan, de a nu demisiona din funcţie, liderul social-democrat a afirmat că nu doreşte să comenteze acest aspect, potrivit agerpres.ro.

Evenimentul Zilei

Sursa: evz.ro

12 ian 23:36
Comentarii
Ultimele Știri
EvenimentCodul Penal, Codul administrativ, Statutul aleşilor locali ş...

Sesizările privind Codul Penal, Codul administrativ, Statutul aleşilor locali şi Legea Curţii de Conturi vor fi dezbătut...

SportSimona Halep, despre fluctuaţiile de formă din timpul anului...

Simona Halep va termina şi acest an pe locul 1 în lume, fiind al doilea an consecutiv când încheie pe poziţia de lider W...

SportDe ce nu renunţă Simona Halep? Liderul WTA a explicat merge ...

Simona Halep va juca la turneul de la Moscova, chiar dacă se confruntă cu probleme medicale destul de mari, fiind diagno...

Sport„M-am îndrăgostit!“ Mesajul Simonei Halep înaintea de reveni...

Simona Halep pare să fi depăşit, cel puţin pentru moment, problemele acute cauzate de hernia de disc, care o supără....

SportFOTO În ton cu vremea! Cum s-a îmbrăcat Simona Halep la petr...

Simona Halep participă în această săptămână la turneul de la Moscova, ultima repetiţie înainte de Turneul Campioanelor d...

SocialFOTO VIDEO Avionul-hostel de pe un aeroport din Stockholm, u...

Şi în cabina pilotului a fost amenajat un dormitor, cea mai râvnită cameră din tot hotelul. O noapte aici costa în jur d...

SocialCum se prepară pulberea de frunze şi fructe de mur. Indicaţi...

De la mur, se folosesc în general frunzele în scop terapeutic. Şi fructele au calităţi tămăduitoare, dincolo de aportul ...

SocialConservanţii naturali care ne ajută să avem murături ca pe v...

În această perioadă, pieţele agro-alimentare sunt luate cu asalt de gospodinele care îşi fac provizii de legume, zarzava...

EvenimentŞoferii prinşi sub influenţa alcoolului se vor putea urca la...

Şoferii depistaţi sub influenţa alcoolului şi-ar putea păstra dreptul de a conduce, dacă vor fi de acord să îşi monteze ...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].