logo
sâmbătă, 15 decembrie 2018


Categorii

Simona Halep, a 37-a săptămână pe primul loc

Românca Simona Halep se află pentru a 37-a săptămână pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii luni.

Halep ocupă locul 12 într-un clasament all-time al liderilor WTA şi se află foarte aproape de poziţia a 11-a, deţinută de franţuzoaica Amelie Mauresmo, care a petrecut 39 de săptămâni ca numărul unu WTA.

Halep are un avans de aproape 800 de puncte faţă de daneza Caroline Wozniacki după turneul de la Wimbledon şi de peste 2.000 de puncte faţă de a treia clasată, americanca Sloane Stephens, aflată la cea mai bună clasare din carieră.

Campioana de la Wimbledon, Angelique Kerber, se află pe locul al patrulea.

Mihaela Buzărnescu este a doua româncă din top, pe 25, cea mai bună clasare din carieră, după un salt de trei poziţii. Irina Begu a coborât şase locuri şi se află pe 42, Sorana Cîrstea a coborât şi ea şase poziţii, fiind pe 57, Monica Niculescu a urcat două locuri, până pe 59, iar Ana Bogdan a pierdut şapte locuri, fiind pe 66.

La dublu, cea mai bună româncă a devenit Irina Begu, care a urcat trei locuri se află pe 26, Monica Niculescu a coborât 12 poziţii şi e pe 31, Mihaela Buzărnescu a coborât şi ea trei locuri, până pe 32, Raluca Olaru staţionează pe 47, Sorana Cîrstea a urcat o treaptă, până pe 65, iar ca şi Irina Bara, care se află pe 71.

În ierarhia WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep se menţine lider, cu un avans de 499 de puncte faţă de următoarea clasată, Angelique Kerber (Germania) şi de 1.500 de puncte faţă de Wozniacki.

Clasamentul WTA la simplu:

1 (1). Simona Halep 7.571 puncte

2 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.740

3 (4). Sloane Stephens (SUA) 5.463

4 (10). Angelique Kerber (Germania) 5.305

5 (5). Elina Svitolina (Ucraina) 5.020

6 (6). Caroline Garcia (Franţa) 4.730

7 (3). Garbine Muguruza (Spania) 4.620

8 (7). Petra Kvitova (Cehia) 4.550

9 (8). Karolina Pliskova (Cehia) 4.485

10 (13). Julia Goerges (Germania) 3.980

..............................................................

25(28). Mihaela Buzărnescu 1.693

42 (36). Irina-Camelia Begu 1.245

57 (51). Sorana Cîrstea 976

59 (61). Monica Niculescu 927

66 (59). Ana Bogdan 871

125 (141). Alexandra Dulgheru 490

151 (150). Irina Bara 389

182 (195). Elena-Gabriela Ruse 312

208 (208). Jaqueline Cristian 262

257 (252). Alexandra Cadanţu 198

260 (258). Andreea Roşca 194

...

Clasamentul WTA la dublu:

1 (3). Timea Babos (Ungaria) 7.700 puncte

2 (6). Katerina Siniakova (Cehia) 7.425

3 (4). Latisha Chan (Taiwan) 7.185

4 (10). Barbora Krejcikova (Cehia) 6.330

5 (1). Ekaterina Makarova (Rusia) 6.185

5 (1). Elena Vesnina (Rusia) 6.185

7 (5). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 6.100

8 (7). Barbora Strycova (Cehia) 5.220

9 (9). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.170

10 (8). Kristina Mladenovic (Franţa) 5.105

.................................................................

26 (29). Irina-Camelia Begu 2.865

31 (19). Monica Niculescu 2.487

32 (29). Mihaela Buzărnescu 2.475

47 (47). Raluca Olaru 1.655

65 (66). Sorana Cîrstea 1.162

71 (72). Irina Bara 1.080

...

Clasamentul WTA Race la simplu:

1 (1). Simona Halep 5.415

2 (5). Angelique Kerber (Germania) 4.916

3 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 3.910

4 (3). Petra Kvitova (Cehia) 3.567

5 (4). Elina Svitolina (Ucraina) 3.060

6 (6). Sloane Stephens (SUA) 2.673

7 (9). Daria Kasatkina (Rusia) 2.659

8 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 2.582

9 (8). Garbine Muguruza (Spania) 2.378

10 (10). Elise Mertens (Belgia) 2.277

........................................................

18 (16). Mihaela Buzărnescu 1.520

49 (38). Irina-Camelia Begu 744

63 (58). Monica Niculescu 631

72 (65). Ana Bogdan 591

87 (90). Sorana Cîrstea 487

Sursa: Agerpres

16 iul 00:00
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentPrimele declaraţii ale câştigătorului Vocea României: „Îi mu...

Bogdan Ioan, un arhitect în vârstă de 28 de ani, este câştigătorul „Vocea României“. Copleşit de emoţii, elevul lui Smil...

PoliticDirectorul ANRE, Tudor Copaci, a demisionat din funcţie

Trei directori ai Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică pleacă din funcţi...

SocialPROGNOZA METEO Cum va fi vremea în weekend. Iarna îşi reintr...

Prognoza meteo pentru zilele de la sfârşitul săptămânii vine cu o vreme de iarnă veritabilă, cu precipitaţii abundente ş...

PoliticCe crede Igor Dodon despre numirea în funcţia de judecător l...

Igor Dodon consideră că numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a celor doi deputaţi PDM, Artur Reşetn...

EconomicReuters: Johnson & Johnson ştia de existenţa azbestului în p...

Gigantul farmaceutic Johnson & Johnson ştia de zeci de ani faptul că în pudra de talc pentru copii pe care o produce exi...

SocialCum şi-a riscat viaţa László Tőkés în decembrie 1989. Rolul ...

Iniţial câteva sute de enoriaşi maghiari au venit în apărarea pastorului reformat László Tőkés – un opozant al regimului...

PoliticIgor Dodon ameninţă să scoată lumea în stradă dacă va fi sus...

Igor Dodon ameninţă că va scoate lumea în stradă dacă viitorul Parlament, cel de după alegerile din 24 februarie, va dec...

EntertainmentCine este Bogdan Ioan, câştigătorul Vocea României: un arhit...

Bogdan Ioan a fost desemnat de telespectatori câştigătorul Vocea României 2018 şi i-a adus lui Smiley cea de-a doua vict...

SportMeci de cinci stele: Avem finala Europeanului de handbal! Du...

România a ratat meciul pentru medalia de aur care va fi disputat de două formaţii care s-au întâlnit şi în prima fază a ...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].