Simona Halep joacă împotriva unei adversare periculoase: ce a declarat înaintea debutului de azi de la Wuhan
Simona Halep, liderul WTA, a declarat că este nerăbdătoare să dea tot ce are mai bun la turneul Wuhan Open, la care în anii trecuţi nu a avut evoluţii foarte bune.
Halep va debuta la actuala ediţie a competiţiei, marţi, în jurul orei 16.00, în compania sportivei din Slovacia Dominika Cibulkova, locul 31 WTA.
Meciul, contând pentru turul doi, va fi ultimul de pe terenul central, după confruntarea Katerina Siniakova – Caroline Garcia, programată la ora 14.30.
“Este mereu plăcut să revin aici, în Asia. Este un loc special, mă simt bine şi încerc să fiu mai bună decât anul trecut. În ultimii ani nu am jucat prea bine aici, iar acum abia aştept să dau tot ce am mai bun. De fapt, în ultimii ani am jucat o semifinală. Este o mare provocare pentru mine să vin aici şi să joc cel mai bun tenis. Fiecare meci este dificil la acest nivel, dar nu se ştie niciodată. Vreau doar să intru pe teren încrezătoare şi cu gândul că am şansa mea. Nu mai există presiune pentru rezultat, ci doar pentru cât de bună pot fi în fiecare zi când intru pe teren, este o presiune pozitivă, ”, a declarat Halep pentru WTA.
Anul trecut, Simona Halep a părăsit competiţia chineză de categorie Premier 5 în turul al doilea, în care de asemenea a fost acceptată direct. Ea a fost învinsă atunci de Daria Kasatkina, cu 6-2, 6-1. În 2016, Halep a ajuns în semifinale, fază în care a fost învinsă de Petra Kvitova.
Dominika Cibulkova conduce cu 4-2 în întâlnirile directe cu Halep. Ultimul lor meci a avut loc în grupe, la Turneul Campioanelor de la Singapore, în 2016, când Cibulkova s-a impus cu 6-3, 7-6 (5). Halep a câştigat cele două partide pe zgură (6-2, 6-4, în 2016, la Madrid, în finală şi 0-6, 6-4, 6-3, la Bruxelles, în 2012, în sferturi), în timp ce Dominika Cibulkova s-a impus de trei ori pe hard şi o dată pe iarbă.
Cel puţin 84 de persoane au murit după ce au băut alcool contrafăcut toxic, în nord-estul statului indian Assam şi alte ...
Un an într-una dintre cele mai sărace ţări din Africa, deşi deţine bogăţii inimaginabile, este o experienţă care nu poat...
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a donat vineri, 22 februarie, cărţi Bibliotecii Judeţene ”Marin Preda” din Alexa...
Atacantul englez Gary Lineker a spus că „fotbalul este un joc simplu-22 de bărbaţi fugăresc o minge timp de 90 de minute...
Aproximativ 500 de poliţişti şi 82 de angajaţi ai societăţilor de transport feroviar au patrulat în aproape 400 de staţi...
Vântul puternic şi ninsoarea abundentă înregistrate vineri seara au dus la blocarea a peste 20 de maşini pe drumul spre ...
Softul dezvoltat de câţiva români are un principiu simplu. Pe baza semnăturii biometrice, tehnologia poate identifica or...
Salariile, diurnele şi călătoriile deputaţilor din 2018 au costat România 175.188.080 de lei, adică aproximativ 37 de mi...
Mereu purtate în tensiunea echilibrului incert între forţele pro şi antieuropene, alegerile de mâine din Republica Moldo...
DESPRE NOI
TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).
Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.
Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.
Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].