logo
duminică, 21 aprilie 2019


Categorii

Solicitarea DNA referitoare la Tăriceanu: Comisia juridică din Senat a amânat votarea raportului

Membrii Comisiei juridice din Senat au amânat, marţi, votarea raportului referitor la solicitarea procurorilor DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru a chema la dezbateri un reprezentant al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

„Când au fost audiaţi şi domnii Tăriceanu şi studiate materialele avocatului, au fost anumite chestiuni de clarificat din partea membrilor comisiei juridice şi din partea membrilor din Senat care au studiat dosarul. În acest context s-a pus problema dacă nu ar fi utilă cauze ca cel care a făcut sesizarea, adică Parchetul, să susţină această sesizare cu întrebările care au rezultat din dezbaterile până acum. Colegii au invocat cel puţin două decizii ale CCR, una care spune că suntem titulari, ceea ce ştiam şi noi şi avem toată libertatea de a decide într-un fel sau altul, dar asta nu înseamnă că nu putem să chemăm pe cineva ca să clarifice anumite chestiuni, dacă s-a apreciat că ar fi utilă cauzei”, a declarat preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc.

El a mai spus că dezbaterile vor continua săptămâna viitoare.

„Şi săptămâna viitoare va fi din nou pe ordinea de zi această chestiune să vedem dacă să invităm sau nu pentru că nu am vrea să pară o chestiune de pactizare, adică invitarea Parchetului nu trebuie privită ca o acţiune politică, ci pur şi simplu o acţiune de susţinere a unei cereri. Cineva care face o cerere indiferent de natura ei este evident să vină să o susţină, să spună anumite chestiuni, cu atât mai mult cu cât noi suntem titularii acestei cereri de urmărire penală sau nu şi atunci e firesc să ne fie clarificate anumite lucruri dacă din material sunt contradicţii, mai ales că din păcate avem un material de 17.000 de pagini care nu a fost structurat, nu a fost aşezat aşa fel încât să permită un nespecialist să studieze şi să formeze o opinie”, a completat Cazanciuc.

DNA a solicitat Senatului, încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.

16 apr 13:05
Comentarii
Ultimele Știri
SportParis Saint-Germain a câştigat titlul de campioană în Ligue ...

Paris Saint-Germain şi-a asigurat matematic titlul de campioană în Ligue I, duminică, după ce ocupanta locului secund, L...

SocialTânărul care l-a huiduit pe Dragnea la Suceava acuză că a fo...

Tânărul care a reuşit să-l înfurie pe Liviu Dragnea la Suceava susţine că, după ce a fost scos din sala unde avea loc în...

PoliticLudovic Orban reclamă primăria din Alexandria, după ce liber...

"Nu mulţi ştiu, dar s-au depus eforturi uriaşe pentru a ne împiedica să ne prezentăm candidaţii în Alexandria. PNL a sol...

ExterneLider democrat: Trump riscă să fie vizat de procedura demite...

Partidul Democrat, majoritar în Camera Reprezentanţilor, va continua investigaţiile în cazul preşedintelui Donald Trump,...

SocialCuc preia iniţiativa şi îl acuză pe Tudorel Toader: Observaţ...

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat duminică, la Târgu Jiu, că a lansat ordonanţa pe achiziţii, însă a pri...

SocialVIDEO Au fost cozi mari la peşte şi fructe de mare, de Flori...

În duminica Floriilor, au fost cozi mari la peşte şi fructe de mare în centrul Buzăului, unde a avut loc un festival gas...

SportReacţie candidă a lui CTP după Garcia - Halep: „Am răcnit ca...

Analistul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi Sport sentimentele care l-au cotropit în timpul meciului câştigat de...

PoliticRaport. Cum au crescut banii daţi pentru partide de la an la...

Banii primiţi de partide de la stat au crescut în 2018 de la 30 de milioane de lei la 170,3 milioane lei, arată ultimul ...

SocialPreotul Opre Crăciun a fost comemorat. Calvarul fostului deţ...

Localnicii au venit în număr mare la slujba de comemorare a preotului Opre Crăciun (1925 – 2012), un fost martir al înch...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].