logo
duminică, 16 iunie 2019


Categorii

STUDIU: Munca peste program îți face praf sănătatea, dar și familia!

Un nou studiu arată că munca peste program are un "preţ mare" pentru părinţi, afectându-le sănătatea şi viaţa de familie. Părinții nu ajung acasă la timp ca să-și ajute copiii la teme sau să le spună "noapte bună", ceea ce-i va afecta pe micuți pe termen lung.

Studiu, realizat de organizaţia nonprofit Working Families şi Bright Horizons din Marea Britanie, o companie din domeniul educaţiei timpurii, a ajuns la concluzia că mulţi părinţi muncesc peste programul normal de lucru din cauza volumului mare de sarcini, notează Press Association și Agerpres.

Potrivit acestuia, aproape doi din cinci părinţi muncesc mai mult de 40 de ore pe săptămână și nu ajung acasă la timp pentru a le spune "noapte bună" copiilor. Ei nu au timp să-și ajute odraselele cu temele pentru acasă, iar unul din patru părinți consideră că munca este cauza neînţelegerilor cu partenerul de viață.

Pe lângă aceasta, există și o legătură directă între orele petrecute la muncă peste program și obiceiurile alimentare nesănătoase, dar și cu lipsa de timp pentru exerciţii fizice.

Concluzia unui sondaj a care au participat peste 2.700 de părinţi care au loc de muncă este că doi din cinci angajaţi care ar trebui să muncească 35 sau 36 de ore pe săptămână petrec mai mult timp la serviciu. Dintre părinții care au un program de 25 de ore, doar o treime munceşte suplimentar.

Concluziile studiului descriu o situaţie "îngrijorătoare" pentru părinţii cu joburi, care admit că "trag de timp" în carieră, refuză o nouă slujbă sau promovare pentru a putea echilibra viaţa profesională cu cea de familie.

"Pentru mame şi taţi, faptul de a deveni părinte pare să fie o decizie proastă pentru carieră deoarece standardul pentru cei care vor să aibă succes a rămas venitul devreme la serviciu, munca suplimentară şi răspunsul la emailuri în afara orelor de program, iar părinţii au mai puţin timp la dispoziţie, ceea ce îi dezavantajază", explică Sarah Jackson, directoarea organizaţiei Working Families.

"Părinţii răspund la presiunile puse asupra lor înfrânându-şi în mod deliberat carierele. Cu peste 11 milioane de părinţi în câmpul muncii în Marea Britanie, economia noastră nu îşi mai permite această "penalizare parentală" (...)''Avem nevoie de o abordare mai largă, cu adevărat flexibilă a muncii. Avem nevoie de slujbe croite pe nevoile umane, care să le permită părinţilor să-şi îndeplinească potenţialul de pe piaţa muncii şi să le dea familiilor timpul de care au nevoie pentru a putea prospera", continuă aceasta.

"Cultura britanică a muncii peste program pune o presiune serioasă pe viaţa de familie", arată James Tugendhat, din cadrul organizaţiei Bright Horizons.

"Mulţi părinţi lucrează inacceptabil de multe ore pentru a-şi câştiga existenţa după care ajung acasă stresaţi şi epuizaţi", completează acesta.

Evenimentul Zilei

Sursa: evz.ro

19 ian 18:06
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentMet Gala 2019 | Kim Kardashian şi-a făcut apariţia „udă leoa...

Vedeta Kim Kardashian şi-a făcut apariţia într-o ţinută provocatoare la Gala Muzeului Metropolitin, cel mai aşteptat eve...

SocialUn nou caz de CREŞĂ a groazei: Două îngrijitoare ar fi agres...

Poliţiştii au început cercetările la o creşă din Năvodari, judeţul Constanţa, după ce două educatoare au fost acuzate de...

EntertainmentExtravaganţă sub privirile tuturor: Lady Gaga s-a dezbrăcăt ...

Cântăreaţa americană Lady Gaga a schimbat patru ţinute în 15 minute la ediţia de anul acesta a Met Gala de la New York, ...

SocialReferendum 2019. Opinia unui ONG: Întrebările sunt un simplu...

APADOR-CH, asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, consideră că întrebările anunţate pentru referendumul din 26 ma...

SocialOm de afaceri din Braşov inclus în Topul Forbes, reţinut dup...

Un cunoscut om de afaceri din Braşov a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că şi-a omorât bunica, anunţă Parchetu...

SocialUrgenţă medicală: Un tânăr cu arsuri grave, transportat în s...

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează marţi o ...

SocialCaz medical, afectat de vremea rea. Ambulanţă blocată 15 ore...

O ambulanţă a rămas blocată 15 ore într-o localitate din Argeş, unde mersese la o femeie aflată în stop cardio-respirato...

PoliticLIVE Un nou judecător la CCR. Camera Deputaţilor alege ACUM ...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru toţi cei trei candidaţi la funcţia de j...

SocialATP Madrid: Radu Albot i-a cedat în trei seturi lui Fernando...

Tenismanul moldovean Radu Albot, numărul 44 mondial, nu a reuşit să se califice în şaisprezecimile de finală ale turneul...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].