logo
duminică, 21 aprilie 2019


Categorii

Terasă căzută cu nuntasi: 18 răniți

Bilanţul incidentului de la Durău, unde terasa restaurantului unei pensiuni s-a prăbuşit duminică seara în timpul unei nunţi, indică 18 răniţi, potrivit informaţiilor furnizate, luni, AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru.

"Trei victime s-au deplasat la spitalele din Bicaz şi Piatra-Neamţ cu autoturismele proprii, iar 15 victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Topliţa. Dintre cele 15 victime, 3 erau cu cod roşu, iar 13 cu cod galben", a declarat Adrian Rotaru.

Conform acestuia, victimele au suferit traumatisme sau fracturi în urma căderii de la circa trei metri înălţime.

La faţa locului au fost evaluate mai multe persoane care se aflau pe terasă în momentul prăbuşirii acesteia, dar nu au necesitat transportul la spital sau au refuzat acest lucru.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Patronul pensiunii, care era naş la nunta organizată în restaurant, a declarat presei locale că nu îşi explică motivele pentru care terasa s-a prăbuşit.

"La nuntă erau circa 200 de oameni, iar pe terasă s-au adunat vreo 40 de oameni care se uitau la meci. Nu îmi explic ce s-a întâmplat, de ce a căzut terasa", a spus patronul Pensiunii "Vânătorul" din Durău, Dragomir Paraschiv.

Autorităţile din Neamţ au declanşat, duminică seara, Planul roşu de intervenţie după ce terasa Pensiunii "Vânătorul" din Durău s-a prăbuşit în timpul unei nunţi. Pe terasă se aflau în acel moment circa 40 de persoane.

La faţa locului au intervenit 43 de angajaţi ai ISU Neamţ şi ISU Harghita şi 12 cadre medicale de la serviciile judeţene de ambulanţă Neamţ şi Harghita, planul roşu de intervenţie încetând la ora 00,30.

Sursa: Agerpres

16 iul 00:00
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentLoto 6/49 şi Joker. Numerele extrase duminică, 21 aprilie 20...

După tragerile loto de joi, 18 aprilie 2019, Loteria Română anunţă că acordat 17.700 de câştiguri, în valoare totală de ...

PoliticINTERVIU INTEGRAL ”Gândurile lui Cristoiu”: Rechizitoriul în...

Ion Cristoiu spune că rechizitoriul în Dosarul Revoluţiei nu aduce niciun document nou şi răstoarnă tot ceea ce se ştia ...

SportFED Cup. Simona Halep câştigă şi ne readuce în avantaj (Fran...

Simona Halep a câştigat şi al doilea meci din ziua a doua din semifinalele Fed Cup, după un meci dramatic în faţa jucăto...

SocialAccident grav în Cluj: Patru răniţi, între care un bebeluş, ...

Patru persoane, între care un bebeluş, au fost rănite, duminică, în urma impactului frontal dintre două maşini, pe Calea...

EconomicDoi fraţi ruşi, miliardari necunoscuţi. Cum au reuşit să str...

Fondatorii companiei de jocuri Playrix Holding Ltd., fraţii ruşi Dmitri şi Igor Bukham, au zilnic peste 30 de milioane d...

ExterneVIDEO - Liderul principalului partid de opoziţie din Turcia,...

Liderul principalului partid de opoziţie din Turcia a fost atacat duminică la Ankara de mai mulţi bărbaţi, înainte ca fo...

EvenimentPatriarhul Daniel, despre atacurile din Sri Lanka: Expresia ...

Patriarhul Daniel lansează un apel la rugăciune pentru victimele atacurilor teroriste din Sri Lanka, spunând că aceste a...

ExterneTurcia. Liderul principalului partid de opoziţie, atacat de ...

Kemal Kiliçdaroglu, liderul CHP, principalul partid de opoziţie din Turcia, a fost atacat de mai mulţi bărbaţi, duminică...

SportHalep câştigă bătălia cu Garcia şi îi mai dă un brânci Român...

Simona Halep o învinge pe Caroine Garcia, scor 6-7 (6), 6-3, 6-4, după un meci de infarct şi România are prima şansă pen...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].