logo
vineri, 14 decembrie 2018


Categorii

Transportatorii își reiau activitatea

Update

Transportatorii au reluat joi activitatea, după mai multe ore de protest, după ce au discutat cu reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor, dar săptămâna viitoare va avea loc o altă întâlnire pentru a fi clarificate toate problemele, a declarat, pentru News.ro, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu.

FORT şi Confederaţia Operatorilor de Transport Autorizaţi din România (COTAR) au anunţat miercuri organizarea de proteste la nivel naţional din cauza ordinului dat de Lucian Şova, prin care se doreşte liberalizarea transportului interjudeţean de persoane. Ulterior, COTAR a anunţat că renunţă deocamdată la proteste.

După mai multe ore de protest, timp în care mii de autovehicule comerciale au întrerupt activitatea în mai multe judeţe, transportatorii au reluat activitatea după ce au avut discuţii cu reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor, a declarat, pentru News.ro, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu.

”Am reluat activitatea, ne-am lămurit cu cei de la Parlament. Săptămâna viitoare vom mai avea o întâlnire, sper să clarificăm situaţia. Aştept declaraţiile de la minister” (Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport- FORT)

Cea mai contestată măsură anunţată de ministrul Transporturilor este cea prin care este eliminată vechimea pe un traseu ca o condiţie pentru atribuirea traseului respectiv.

Patronatele din transportul rutier au declanșat marți, greva generală, după negocieri tensionate cu ministrul Lucian Șova.

Noile criterii propuse de minister pentru acordarea licențelor nu sunt acceptate de către transportatori. Aceștia spun că, prin ordinul propus de ministru, au fost eliminate criteriile de clasificarea mașinilor, aer condiționat, grad de confort, inclusiv vechimea pe traseu.

Totodată, instituția condusă de Șova propune ca prioritate la licențele pentru transportul de pasageri să aibă operatorii cu tarife mai mici, care au mașini noi, dotate pentru persoanele cu dizabilități și cu aparate de aer condiționat.

Transportatorii cer, însă, ca regulamentul să nu se schimbe și să aibă prioritate, în continuare, operatorii cu vechime pe traseu.

Activitatea tranportatorilor a fost deja întreruptă în 11 județe, iar de la prânz, acțiunea se va extinde, un milion de călători fiind afectați.

Transportatorii i-au cerut ministrului Lucian Șova demisia.

Sursa: realitatea.net

11 oct 14:14
Comentarii
Ultimele Știri
SocialDirectorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, prins în ...

Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Gorj, a fost pus sub acuzat de către procurorii anticor...

SocialBărbatul care a înşelat persoane din trei judeţe prin metoda...

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost arestat pentru înşelăciune, după ce poliţiştii au stabilit că acesta a sunat mai mul...

PoliticPSD amână construirea spitalelor regionale pentru 2021. Ce p...

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, că autorităţile române au decis să înceapă construcţia spitalelor r...

EconomicFOTO „Autostrada urbană“ a fost inaugurată. Şoferii pot intr...

„Autostrada urbană”, cum a fost poreclit ciotul de 6,5 kilometri din Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, a fost inaugura...

EntertainmentPovestea lui Petrache Poenaru, marele român care a inventat ...

Noul episod al seriei „Români care au schimbat lumea“, difuzată de TVR 1, realizat de Daniela Mitrache, aduce telespecta...

SocialŞoferi sancţionaţi contravenţional după ce au fost surprinşi...

Doi bărbaţi, de 41 şi 51 de ani, s-au ales cu amenzi şi cu marfa confiscată, în contextul în care nu au putut justifica ...

SocialContrabandistul care s-a dat bolnav ca să scape de arest. A ...

Judecătorii l-au plasat sub control judiciar pe un bărbat suspectat de contrabandă cu ţigări, după ce acesta s-a interna...

SocialVIDEO Un oltean a intrat în greva foamei după ce câinii şefu...

Un fermier a protestat vineri, 14 decembrie, în faţa Prefecturii Olt, acuzându-l pe directorul Casei Judeţene de Pensii ...

PoliticOrban, înainte de moţiune: 85-90% din populaţia României nu ...

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că încearcă mobilizarea a cât mai mulţi parlamentari care să voteze dwmi...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].