logo
duminică, 24 martie 2019


Categorii

Trei persoane cu probleme penale, invitate de Guvern, printre valorile Europei

Politicienii Adrian Severin și Adrian Năstase, fostul polițist Titi Sultan s-au numărat printre invitații guvernului Dăncilă la ceremonia oficială de joi seară de la Ateneul Român, ceremonie dedicată preluării președinției rotative a UE.

Sultan a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru luare de mită, Năstase și Severin au la activ condamnări definitive pentru corupție.

Cei trei au fost invitații guvernului – instituția care a organizat ceremonia de la Ateneu. La eveniment au participat liderii instituțiilor europene și toți comisarii europeni, precum și zeci de diplomați străini.

În discursurile rostite, toți liderii europeni prezenți – Donald Tusk, Antonio Tajani, Jean Claude Juncker – au vorbit despre respectarea statului de drept, a valorilor europene și combaterea corupției.

Vorbind într-o română cursivă, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a spus:

Fac apel la români să apere libertatea, integritate, statul de drept și Constituția cu aceeași hotărâre cu care a apărat portarul Helmuth Dukadam cele 4 penalty-uri în finala Cupei Campionilor de la Sevilla. Atunci mi s-a părut imposibil, dar el a reușit. Și voi veți reuși! Vă asigur de tot sprijinul meu.

Și președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a insistat asupra statului de drept:

Atunci când este vorba de drepturile omului, atunci când este vorba de respectarea statului de drept, atunci când este vorba de lupta contra corupției, niciun compromis nu este posibil“.

Forța Europei unite nu e o vorbă în vânt. Pentru noi, cetățenii, această forță înseamnă, pentru prima oară în istorie, posibilitatea de a trăi împreună, liber și pașnic. Această forță este opusul violenței și al schematismului naționalist. Această forță se întemeiază pe valori, pe democrație, pe statul de drept, pe respectarea demnității și a libertății fiecăruia”, a spus joi la Ateneul Român și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

11 ian 10:11
Comentarii
Ultimele Știri
EvenimentCutremur cu magnitudinea 3,5 în Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seara, la ora 22.02, în judeţul Buzău, la adânci...

SportVIDEO Bianca Andreescu a eliminat una dintre favoritele turn...

Bianca Andreescu îşi continuă marşul triumfal, început la Indian Wells, şi s-a calificat în optimile de finală ale turne...

SportOmul care te aleargă cu zâmbetul pe buze: Povestea bărbatulu...

În 2014, un om fără nicio experienţă în alergare, a terminat un semimaraton şi un maraton. Radu Restivan (31 de ani) cân...

SportFOTO Motivul pentru care Simona Halep are alături de ea toat...

Simona Halep va juca în această seară în turul al treilea al turneului de la Miami, unde o va ăntâlni pe Polona Hercog....

SportToate rezultatele şi marcatorii meciurilor din preliminariil...

România a fost învinsă în primul meci din preliminariile Euro 2020, într-o grupă în care s-au înregistrat numai rezultat...

EconomicO bancă americană, acuzată că afectează reputaţia băncilor t...

Autoritatea de supraveghere bancară din Turcia a deschis o investigaţie asupra JP Morgan, pe care o acuză că a afectat b...

PoliticOlguţa Vasilescu îi sugerează lui Iohannis să nu mai vorbeas...

Lia Olguţa Vasilescu susţine că şeful statului minte când afirmă că social-democraţii s-au apucat să modifice legile jus...

SocialUn elev de la o şcoală din Botoşani ar fi fost umplut de sân...

Un elev de la o şcoală din Botoşani ar fi fost umplut de sânge de profesorul de religie, pentru că a refuzat să facă sem...

ExterneOperaţiunea de salvare a pasagerilor unei nave de croazieră ...

Autorităţile norvegiene derulează o amplă operaţiune de salvare a celor aproximativ 1.300 de pasgeri ai navri de croazie...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].