logo
duminică, 16 iunie 2019


Categorii

Un băiețel de 2 ani, suspect de rujeolă, a murit la Spitalul de Urgență Suceava. Copilul nu era vaccinat!

Un copil în vârstă de de 2 ani din localitatea suceveană Mitocu Dragomirnei a decedat, joi dimineața, în Secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava.

Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, Mihai Ardeleanu, a declarat pentru Agerpres, vineri, că există suspiciuni conform cărora rujeola ar fi putut cauza decesul copilului, dar analizarea probelor serologice prelevate şi trimise la Bucureşti vor putea confirma sau infirma un diagnostic. Potrivit lui Ardeleanu, băieţelul decedat în SJU Suceava nu era vaccinat împotriva rujeolei. Copilul ar fi ajuns în Secţia de Pediatrie a SJU Suceava marţi cu o stomatită, miercuri a fost transferat în Secţia ATI, după ce starea sa s-a agravat, iar joi dimineaţă a survenit decesul.

''A venit cu o stomatită aftoasă, după care s-a dezvoltat un sindrom respirator cu tuse, cu insuficienţă respiratorie, cu scăderea saturaţiei în oxigen. A fost pus pe terapie intensivă în Secţia de Pediatrie şi starea de sănătate deteriorându-se a fost transferat în Secţia ATI unde, după toate eforturile depuse, a decedat'', a spus Ardeleanu. În ultimii doi ani, în România au fost diagnosticate cu rujeolă 10.307 persoane şi s-au înregistrat 37 de decese.

''A venit cu o stomatită aftoasă, după care s-a dezvoltat un sindrom respirator cu tuse, cu insuficienţă respiratorie, cu scăderea saturaţiei în oxigen. A fost pus pe terapie intensivă în Secţia de Pediatrie şi starea de sănătate deteriorându-se a fost transferat în Secţia ATI unde, după toate eforturile depuse, a decedat'',

Sursa: evz.ro

5 ian 21:26
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentMet Gala 2019 | Kim Kardashian şi-a făcut apariţia „udă leoa...

Vedeta Kim Kardashian şi-a făcut apariţia într-o ţinută provocatoare la Gala Muzeului Metropolitin, cel mai aşteptat eve...

SocialUn nou caz de CREŞĂ a groazei: Două îngrijitoare ar fi agres...

Poliţiştii au început cercetările la o creşă din Năvodari, judeţul Constanţa, după ce două educatoare au fost acuzate de...

EntertainmentExtravaganţă sub privirile tuturor: Lady Gaga s-a dezbrăcăt ...

Cântăreaţa americană Lady Gaga a schimbat patru ţinute în 15 minute la ediţia de anul acesta a Met Gala de la New York, ...

SocialReferendum 2019. Opinia unui ONG: Întrebările sunt un simplu...

APADOR-CH, asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, consideră că întrebările anunţate pentru referendumul din 26 ma...

SocialOm de afaceri din Braşov inclus în Topul Forbes, reţinut dup...

Un cunoscut om de afaceri din Braşov a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că şi-a omorât bunica, anunţă Parchetu...

SocialUrgenţă medicală: Un tânăr cu arsuri grave, transportat în s...

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează marţi o ...

SocialCaz medical, afectat de vremea rea. Ambulanţă blocată 15 ore...

O ambulanţă a rămas blocată 15 ore într-o localitate din Argeş, unde mersese la o femeie aflată în stop cardio-respirato...

PoliticLIVE Un nou judecător la CCR. Camera Deputaţilor alege ACUM ...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru toţi cei trei candidaţi la funcţia de j...

SocialATP Madrid: Radu Albot i-a cedat în trei seturi lui Fernando...

Tenismanul moldovean Radu Albot, numărul 44 mondial, nu a reuşit să se califice în şaisprezecimile de finală ale turneul...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].