logo
duminică, 21 aprilie 2019


Categorii

Vacanţele în Emiratele Arabe, excursii pline de culoare şi spectacol

Dubai, cel mai cunoscut oraş din Emiratele Arabe, este plin de atracţii pentru turiştii cu foarte mulţi bani, dar şi pentru cei care vor să „guste” din cultura arabă. Pe lângă clădiri spectaculoase, care deţin recorduri mondiale, turiştii pot să viziteze pieţele de aur şi de condimente, să facă terapie cu fluturi sau off-road în deşert.

În Dubai se poate ajunge cu avionul. De la aeroport până la hotel se poate lua un taxi, iar călătoria costă puţin, pentru că preţul motorinei este mai mic cu 50 la sută faţă de ţara noastră. Totuşi, trebuie să fiţi atenţi când alegeţi maşina. Taxiurile negre sunt mai scumpe. Dacă alegeţi maşinile crem, preţurile sunt mai mici.

Odată ajunşi la hotel, puteţi căuta o ofertă pentru excursii. Nu ar trebui să rataţi o plimbare prin deşert cu maşinile de off-road. Adrenalina provoacă foame, aşa că la sfârşit organizatorii oferă o masă într-o tabără situată între dune de nisip. De regulă, aici se vând şi băuturi alcoolice. În majoritatea restaurantelor sau hipermarket-urilor din Dubai nu se poate cumpăra nici măcar o bere cu alcool.

Merită să vizitaţi şi oraşul vecin Abu Dhabi. Dacă aveţi un ghid plăcut, excursia se poate transforma într-o experienţă frumoasă. Puteti să vizitaţi Moscheea Sheikh Zayed, care găzduieşte cel mai mare covor persan din lume. Construcţia este spectaculoasă. Oraşul este mai verde şi mai conservator decât Dubaiul. Localnicii investesc foarte mulţi bani ca să câştige lupta cu deşertul. Îngrijirea unui singur copac costă lunar aproximativ 200 de dolari.

Nici în Dubai şi nici în Abu Dhabi nu veţi vedea prea mulţi poliţişti plimbându-se pe stradă. Cei mai mulţi dintre ei sunt îmbrăcaţi în haine civile şi nu ies în evidenţă. Îşi fac simţită prezenţa doar dacă este nevoie. Dacă nu sunt respectate regulile locului, printre altele, dacă se consumă băuturi alcoolice în spaţii publice, dacă se aruncă mizerie la voia întâmplării sau dacă doi îndrăgostiţi se sărută sau se mângâie în văzul lumii.

Tot în Abu Dhabi este şi muzeul „Luvru”, care găzduieşte 23 de galerii de artă, unde sunt expuse sute de opere de artă şi de artefacte, jumătate luate cu împrumut din alte muzee. Emirul din Abu Dhabi a plătit jumătate de miliard de dolari pentru a folosi numele de Luvru timp de trei decenii.

Şi atracţiile turistice din Dubai sunt numeroase, însă înainte de a porni la drum trebuie să alegeţi un mijloc de transport. Oraşul nu poate fi parcurs la picior pentru că distanţele sunt mari şi în plus nu prea sunt trotuare. Se poate alege metroul fără şofer, autobuzul sau taxiul.

Pe lista obiectivelor care nu trebuie ratate este fântâna din Dubai, care aruncă apa şi la 150 de metri înălţime. Fiecare jet este colorat. Apa dansează pe ritmuri muzicale într-o sincronizare perfectă. Programul artistic este mai spectaculos seara.

Burj Khalifa este un alt obiectiv care nu trebuie ocolit. Este un zgârâie-nori înalt de 828 de metri. Are cel mai rapid lift din lume. În doar 60 de secunde urcă până la etajul 125. Aici vizitatorii sunt la mila naturii. Oraşul se vede mai bine într-o zi senină, când vizibilitatea nu este afectată de vreo furtună de nisip.

Palm Jumeirah este una dintre cele mai mari insule artificiale din lume. Mai puteţi vizita mall-urile tematice, unde se găsesc haine de firmă, care nu sunt mai ieftine decât în Europa. Localnicii le preferă, chiar şi doamnele care le poartă sub ţinuta tradiţională.

Nici pieţele de condimente şi aur nu trebuie ratate, pentru că spun multe despre cultura locului. Turiştii sunt încurajaţi să negocieze preţurile. Bijuteriile pot fi cumpărate şi la jumătate din preţul afişat în vitrine.

Iubitorii de flori pot să viziteze Grădinile Miraculoase, cel mai mare aranjament floral din lume. O grădină uriaşă, plină cu flori de toate culorile. La ieşire din grădină, sunt amenajate spaţii de relaxare sub forma unor sere cu fluturi coloraţi şi inofensivi. Turiştii ascultă muzică de relaxare şi fac terapie cu fluturi.

21 ian 06:29
Comentarii
Ultimele Știri
SportCSM Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal feminin...

CSM Bucureşti a restabilit egalitatea la trofee câştigate în acest sezon în disputa cu SCM Rm. Vâlcea, după ce a câştiga...

ExterneŞapte suspecţi de terorism, ARESTAŢI după masacrul din biser...

Şeful poliţiei din Sri Lanka a avertizat în privinţa unor potenţiale atentate sinucigaşe asupra "bisericilor proeminente...

EvenimentGrupul de copii români din Colombo va părăsi Sri Lanka în 26...

Grupul de copii aflaţi în Colombo, Sri Lanka, este format din elevi de la un liceu din Iaşi, aflaţi într-un schimb de ex...

SportRăzvan Lucescu, zeu în Grecia! Echipa antrenată de român, PA...

Aşteptarea fanaticilor suporteri ai lui PAOK a luat sfârşit, După 34 de ani, formaţia lor favorită este din nou campiona...

SportCaroline Garcia, declaraţie la adresa românilor: Sunt fierbi...

Caroline Garcia a dat o declaraţie superbă la adresa fanilor români prezenţi în tribunele sălii din Rouen, la finalul me...

SportFed Cup | Irina Begu a pierdut meciul cu Pauline Parmentier/...

Irina Begu (83 WTA) a pierdut al patrulea meci din duelul Franţa - România, contra lui Pauline Parmentier, scor 3-6, 6-2...

ExterneBREAKING Volodimir Zelenski este noul preşedinte al Ucrainei...

Actorul Volodimir Zelenski se clasează pe primul loc în al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Ucraina, devansând...

ExterneMAE a activat Celula de Criză. Cei opt elevi români aflaţi î...

MAE a activat Celula de Criză în urma atentatelor din Sri Lanka, în atenţia acesteia aflându-se opt elevi de la un liceu...

EvenimentMinistrul Transporturilor spune că Ministerul Justiţiei a bl...

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat duminică, la Târgu Jiu, că instituţia pe care o conduce a primit de la...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].