logo
vineri, 22 februarie 2019


Categorii

Venezuela | State membre UE vor să-l recunoască pe Guaido preşedinte, Maduro nu cedează

Şeful statului venezuelean Nicolas Maduro a respins duminică seara ultimatumul mai multor ţări europene în vederea organizării unor noi alegeri prezidenţiale, iar state membre UE au promis să-l recunoască în acest caz pe opozantul Juan Guaido preşedinte încă de luni, relatează AFP.

Într-un interviu acordat postului de televiziune spaniol La Sexta, Maduro a declarat că el nu va da dovadă de ”laşitate în faţa presiunilor” celor care-i cer să plece de la putere.

Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Portugalia - cărora Austria li s-a alăturat duminică - i-au cerut lui Maduro să anunţe convocarea unor alegeri prezidenţiale anticipate, ameninţând că altfel îl vor recunoaşte - începând de luni - pe Guaido, în vârstă de 35 de ani, ca preşedinte.

De ce trebuie ca Uniunea Europeană să spună unei ţări din lume care a organizat deja alegeri că ea trebuie să-şi refacă scrutinul prezidenţial, deoarece nu l-a câştigat aliaţii săi?

Ei încearcă să ne încolţească cu ultimatumuri pentru a ne obliga să ajungem într-o situaţie de extremă confruntare (șeful statului venezuelean Nicolas Maduro)

La câteva ore după expirarea acestui ultimatum, Ottawa urmează să găzduiască o reuniune de criză a miniştrilor de Externe din cadrul Grupului de la Lima, din care fac parte Canada şi aproximativ zece ţări latino-americane.

”Participanţi ai ansamblului comunităţii naţionale” urmează să se alăture discuţiilor, potrivit Ministerului canadian de Externe. Secretarul de Stat american Mike Pompeo urmează să participe prin videoconferinţă, a anunţat Departamentul de Stat. Iar UE ar putea asista, de asemenea.

”TREI PILONI AI CRIZEI”

Această reuniune, care urmează să înceapă la ora locală 9.00 (16.00, ora României) vizează să discute despre ”cei trei piloni ai crizei venezuelene”, potrivit diplomaţiei canadiene - şi anume umanitar, economic şi politic. O conferinţă de presă este prevăzută la finalul dezbaterilor, către ora 20.30 GMT (22.30, ora României).

Premierul canadian Justin Trudeau, care s-a implicat persoanl în această criză, l-a sunat duminică pe Juan Guaido. Ei au îndemnat la organizarea unor alegeri prezidenţiale ”libere şi corecte” şi au reafirmat ”ilegitimitatea” lui Nicolas Maduro.

Înfiinţat în 2017, din Grupul de la Lima fac parte Argentina, Brazilia, canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Guatemala, Hondurasul, Mexicul, Panama, Paraguay, Peru, Guyana şi Saint Lucia.

În cazul în care Madura nu va organiza alegeri prezidenţiale, a avertizat duminică ministrul francez al Afacerilor Europene Nathalie Loiseau, ”noi vom considera că domnul Guaido este legitim să le organizeze în locul său şi îl vom considera preşedinte interimar până la alegerile legitime”.

”Ceea ce răspunde până acum preşedintele Maduro este «voi organiza alegeri legislative», adică «vreau să mă debarasez de preşedintele Parlamentului (în care opoziţia este majoritară) domnul Guaido», care este susţinut de către manifestanţi. Acest răspuns este o farsă, o farsă tragică”, a adăugat ea.

Parlamentul European (PE) i-a recunoscut joi autoritatea lui Guaido şi a îndemnat toate statele membre UE să facă la fel.

Statele Unite, Canada şi numeroase ţări din America Latină, între care Columbia şi Brazilia, l-au recunoscut deja pe Juan Guaido.

”AMESTEC DISTRUGĂTOR”

Donald Trump a reafirmat, la rândul său, că recursul la armata americană în Venezuela este ”o opţiune”, într-un interviu acordat postului american de televiziune CBS, difuzat duminică.

Susţinut de Rusia, China, Coreea de Nord, Turcia sau Cuba, Maduro, în vârstă de 56 de ani, acuză Statele Unite de orchestrarea unei lovituri de stat.

”Soluţia acestor probleme (în Venezuela), înainte de toate socio-economice, trebuie să fie găsită şi pusă în aplicare de către venezueleni înşişi. Sarcina comunictăţii internaţionale este să-i ajute în acest domeniu, fără un amestec extern distrugător”, a declarat în acest sens conducătorul Departamentului însărcinat cu America Latină în cadrul Ministerului rus de Externe, Aleksandr Şcetinin, citat de agenţia de presă Interfax.

În prima sa reapariţie în public, pentru prima oară în ultimele şase luni, Nicolas maduro a adunat sâmbătă mii de susţinători, la Caracas. El a relansat ideea unor alegeri legislative anticipate în cursul anului, cu scopul de a înlocui Parlamentul - lăsat fără esenţialul prerogativelor în favoarea unei Adunări Constituante care-i este loială.

Un Grup de Contact Internaţional constituit de UE în vederea favoritzării unor alegeri prezidenţiale ”libere, transparente şi credibile” urmează să se reunească joi, la Montevideo, au anunţat şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini şi preşedintele uruguayan Tabare Vazquez.

UE şi opt dintre statele sale membre - Germania, Spania, Franţa, Italia, Portugalia, Olanda, Regatul Unit şi Suedia - fac parte din grup, dar şi Bolovia, Costa Rica, Ecuador şi Uruguay.

În faţa reprezentanţei UE la Caracas, Guaido a preconizat, sâmbătă, o lună februarie ”hotărâtoare” şi şi-a îndemnat susţinătorii la o nouă manifestaţie, la 12 februarie. El a anunţat, de asemenea, venirea, în zilele următoare, a unui ajutor internaţional.

Potrivit lui Guaido, centre de colectare urmează să fie instalate de cealaltă parte a frontierei - în Columbia şi Brazilia -, dar şi pe una din ”insulele caraibe”.

Statele Unite au anunţat, la rândul lor, într-un mesaj postat pe Twitter al consilierului pe probleme de securitate naţională John Bolton, că, la cererea liderului opoziţiei, ele pregătesc deja şi ”transportă ajutorul umanitar” destinat Venezuelei.

Locuitorii Venezuelei, o ţară petrolieră, odinioară cea mai bogată din America Latină, se confruntă cu grave penurii de hrană şi medicamente şi cu o inflaţie galopantă. Începând din 2015, aproximativ 2,3 milioane de venezueleni au ales să se exileze, dintr-o populaţie de 31 de milioane de oameni.

”Rezolvarea crizei economice şi umanitare care devastează Venezuela va cere o largă susţinere din partea comunităţii internaţionale”, a scris pe Twitter numărul doi FMI, americanul David Lipton.

4 feb 11:38
Comentarii
Ultimele Știri
PoliticTăriceanu, despre OUG pe justiţie: Nu cred că se poate pune ...

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, că noua OUG pe j...

SocialIstoricul accidentelor aviatice din judeţul Constanţa. Trage...

Tragedia produsă joi la Tuzla, când o persoană şi-a pierdut viaţa după ce o aeronavă DA 42 a aterizat forţat, este doar ...

SocialTentativă de jaf la un bancomat din Băleni. S-a folosit un c...

Poliţia este pe urmele unor suspecţi care au încercat să spargă un bancomat din Băleni. Oamenii legii au un cerc de susp...

ExterneLondra şi UE lucrează la o „declaraţie politică paralelă“ cu...

Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) avertizează că şansele ajungerii la un acord imediat privind Brexitul au scăzut, ...

SocialTransportul şcolar, vizat de un control al poliţiştilor de l...

Poliţiştii rutieri, sprijiniţi de efective de la ordine publică, au desfăşurat un control pentru verificarea legalităţii...

EntertainmentAndreea Marin, despre apariţia la iUmor: „E o ipostază în ca...

În cel de-al şaselea sezon al show-ului „iUmor“ vor exista invitaţi speciali, printre aceştia numărându-se prezentatoare...

SocialDosar de furt instrumentat prin Eurojust. Mai multe perchezi...

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a delegat, prin intermediul EUROJUST, poliţiştii specializaţi în investigaţ...

SocialUPDATE VIDEO Aterizare forţată pe aerodromul din Tuzla. Una ...

Salvatorii au intervenit în cazul unui incident aviatic produs pe aerodromul din Tuzla, judeţul Constanţa. o persoană şi...

PoliticBazarul naţional

Reiau, mai jos, un articol de-acum vreo trei ani, plictisit să constat că pare scris azi. Evident, poate fi „îmbogăţit“ ...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].