logo
duminică, 16 iunie 2019


Categorii

Victime în războiul medicilor cu autoritățile. Pacienții nemulțumiți își pot schimba medicul de familie

Românii înscriși pe listele medicilor de familie care nu au semnat actele adiționale de prelungire a contractului-cadru din 2017, nu mai pot primi de la aceștia rețete compensate și gratuite, trimiteri la specialiști sau concedii medicale, cel puțin în următoarele trei luni

Miercuri, ora 17.00, a fost termenul limită până la care me dicii de familie puteau să semneze actele adiționale care prelungesc valabilitatea contractului-cadru din 2017 până la 31 martie anul curent. Potrivit Biroului de presă al CNAS, au semnat circa 70% dintre ei, deși reprezentanții asociațiilor profesionale susțin că mai puțin de 50% ar fi făcut-o.

Important este că pacienții medicilor care și-au prelungit contractele cu Casa de Sănătate vor beneficia în continuare de servicii decontate, ca și până acum.

Probleme sunt cu pacienții celor 30% dintre doctori care nu au semnat respectivele acte adiționale. Pentru ei, medicul de familie nu va mai putea emite trimiteri către medici specialiști sau analize, rețete compensate sau gratuite și nici nu le vor mai putea da concedii medicale

Care sunt drepturile asiguraților

Până atunci, însă, toți asigurații trebuie să știe că legile în vigoare le conferă, printre altele, următoarele drepturi:

să beneficieze de pachetul de servicii de bază

să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită;

să aleagă furnizorul de servicii medicale

să îşi schimbe medicul de familie, după cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia

În situația de față, asta înseamnă că,

dacă un asigurat nu dorește să plătească din propriul buzunar medicamente pe care ar fi putut să le primească gratuit sau compensat, poate să-și schimbe medicul de familie cu unul care și-a prelungit contractul cu Casa de Sănătate.

Cum se procedează

Procedura este foarte simplă:

De aseară, pe site-urile tuturor Caselor Județene de Sănătate și a celei din Municipiul București, la secțiunea "furnizori servicii medicale" ar trebui să fie afișate listele cu doctorii care au semnat actele adiționale cu instituțiile în cauză.

În unele județe au semnat toți medicii, în altele doar câțiva

În timp ce în județele Constanța, Alba și Covasna, peste 70% din medicii de familie nu și-au prelungit contractele,

în București, din cei 852 de medici care figurau ca furnizori de servicii decontate de stat, doar 24 nu au semnat actele adiționale și nici nu și-au manifestat dorința s-o facă.

Sursa: evz.ro

4 ian 07:09
Comentarii
Ultimele Știri
EntertainmentMet Gala 2019 | Kim Kardashian şi-a făcut apariţia „udă leoa...

Vedeta Kim Kardashian şi-a făcut apariţia într-o ţinută provocatoare la Gala Muzeului Metropolitin, cel mai aşteptat eve...

SocialUn nou caz de CREŞĂ a groazei: Două îngrijitoare ar fi agres...

Poliţiştii au început cercetările la o creşă din Năvodari, judeţul Constanţa, după ce două educatoare au fost acuzate de...

EntertainmentExtravaganţă sub privirile tuturor: Lady Gaga s-a dezbrăcăt ...

Cântăreaţa americană Lady Gaga a schimbat patru ţinute în 15 minute la ediţia de anul acesta a Met Gala de la New York, ...

SocialReferendum 2019. Opinia unui ONG: Întrebările sunt un simplu...

APADOR-CH, asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, consideră că întrebările anunţate pentru referendumul din 26 ma...

SocialOm de afaceri din Braşov inclus în Topul Forbes, reţinut dup...

Un cunoscut om de afaceri din Braşov a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că şi-a omorât bunica, anunţă Parchetu...

SocialUrgenţă medicală: Un tânăr cu arsuri grave, transportat în s...

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează marţi o ...

SocialCaz medical, afectat de vremea rea. Ambulanţă blocată 15 ore...

O ambulanţă a rămas blocată 15 ore într-o localitate din Argeş, unde mersese la o femeie aflată în stop cardio-respirato...

PoliticLIVE Un nou judecător la CCR. Camera Deputaţilor alege ACUM ...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru toţi cei trei candidaţi la funcţia de j...

SocialATP Madrid: Radu Albot i-a cedat în trei seturi lui Fernando...

Tenismanul moldovean Radu Albot, numărul 44 mondial, nu a reuşit să se califice în şaisprezecimile de finală ale turneul...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].