logo
duminică, 24 martie 2019


Categorii

VIDEO România în vreme de restrişte. Ce făceau ostaşii români cu un an înainte de intrarea în Marele Război

Imagini cu România din timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, trăgaciul Marelui Război care a dus la Marea Unire, au fost păstrate în arhiva British Pathe, iar colecţionarii le expun pe canalele de mediatizare pentru a fi cunoscute de toată lumea.

Secvenţele arată pregătirile pe care le făceau trupele române în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic (16 iunie 1913 - 18 iulie 1913), aproape de graniţa cu Bulgaria, de o parte sau de alta a frontierei: la Negru Vodă (fostul Caraomer) şi la Dobrici.

Printre inspecţii militare, parcuri de artilerie din Dobrici şi deplasări ale infanteriştilor cu bivuacuri lângă Dobrici sau ale bicicliştilor din compania căpitanului Hristodulo, au loc incursiuni ale ataşaţilor militari cu corespondenţi de război în zona de operaţiuni.

Totodată, viaţa de pe front presupunea gospodărirea resurselor şi alimentelor, astfel că militarii români se ocupă şi cu pregătirea pâinii în noile cuptoare aşezate la Caraomer.

Despre anul 1913 când a avut loc cel de-Al Doilea Război Balcanic, istoricii spun că a marcat dramatic până azi raporturile politice şi umane din Europa de Sud-Est.

În expoziţiile organizate de-a lungul timpului, o serie de instituţii din România, dar şi din Bulgaria, precum Muzeul Naţional de Istorie a României, Arhivele Naţionale ale României, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Istoric al Armatei, Arhivele de Stat ale Bulgariei, Arhivele Istorice Bulgare şi Arhiva Naţională de Filme, dar şi colecţionari particulari, reconstituie acest episod considerat controversat al istoriei României şi a Europei de Sud-Est.

„Ce facem este menit să contribuie la mai buna cunoaştere reciprocă şi, de ce nu, la o reconciliere istorică a popoarelor implicate în urmă cu o sută de ani într-un război ale căror consecinţe au fost atât de dureroase atât pentru învingători, ca şi pentru învinşi“, arăta dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României.

Primul Război Mondial care a dus la unificarea României Mari a avut ca scânteie criza balcanică din anii 1912-1913, perioadă în care s-au purtat cele două Războaie Balcanice.

Primul Război Balcanic (8 octombrie 1912 - 18 mai 1913) s-a dus între Liga Balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) şi Imperiul Otoman, de sub a cărui influenţă creştinii din Balcani doreau să iasă.

Al Doilea Război Balcanic a implicat şi România. Desfăşurat în perioada 16 iunie 1913 - 18 iulie 1913, conflictul armat a fost pornit de Bulgaria, nemulţumită de împărţirea teritoriilor între aliaţi în urma Tratatului de la Londra care a pus capăt Primului Război Balcanic. De partea cealaltă se aflau România (care se bătea pentru Silistra), Serbia, Grecia, Muntenegru, susţinute de Imperiul Otoman. Bulgaria n-a rezistat asaltului şi a cedat cerând pace, încheiată prin Tratatul de la Bucureşti.

În urma acestui armistiţiu, Cadrilaterul (Dobrogea de sud) a revenit României. Peste un an, la 28 iunie 1914 era împuşcat la Sarajevo arhiducele Franz Ferdinand al Austriei, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, alături de consoarta sa, Sofia, ducesă de Hohenberg. Crima fusese pusă la cale de naţionaliştii sârbi care voiau să pună capăt dominaţiei austro-ungare din Balcani.

Ucigaşul, sârbul bosniac Gavrilo Princip, a fost astfel omul care a apăsat pe trăgaciul Primului Război Mondial. Austro-Ungaria declară război Serbia, Rusia se mobilizează, Germania este solidară cu Austro-Ungaria, declanşând o reacţie în lanţ şi astfel se ajunge la un conflict de proporţii în urma cărora harta Europei se reconfigurează - ducând la crearea României Mari de la 1 Decembrie 1918.

Pe aceeaşi temă:

Povestea ultimului supravieţuitor român al Primului Război Mondial. A murit uitat de stat, în cel mai crunt anonimat

Invazia armatei române în Bulgaria, văzută prin ochii oştenilor: istoria celui de-al Doilea Război Balcanic

11 dec 06:42
Comentarii
Ultimele Știri
SocialPoliţiştii de la Rutieră au încătuşat mai multe persoane la ...

Două persoane au fost încătuşate de oamenii legii la locul unui accident rutier care a avut loc duminică la Constanţa, l...

SocialConcert folk la Muzeul Municipal pe 4 aprilie, ora 19.00

Muzeul Municipal Călăraşi începe din 4 aprilie o serie concerte reunite sub titlul ,,Folk la Muzeu”. Ideea a pornit de l...

SocialFOTO Lecţie de omenie: monahii şi preoţii cu atestat de medi...

Caravana medicală organizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos a poposit la Nămoloasa Sat, aşezare gălăţeană aflată dincol...

SocialDreptate câştigată după 28 de ani de procese: statul român, ...

Un bărbat din judeţul Bacău a câştigat definitiv procesul cu Statul Român, urmând a fi despăgubit cu 225.000 de lei pent...

EconomicFostul şef al Tarom demontează acuzaţiile ministrului Cuc: C...

Werner Wolff, director al Tarom până săptămâna trecută, îl contrazice, cu argumente, pe ministrul Transporturilor, arătâ...

ExterneReferendumul ca decizie opţională, Camera Comunelor ca insti...

Lecţia politică pe care Marea Britanie o oferă în acest moment este uluitor de importantă deoarece, într-o perioadă foar...

SocialFOTO Parcurile din Timişoara s-au umplut de cărţi. Deliciu p...

A cincea “Căsuţă de lectură” din Timişoara a fost amplasată în Parcul Rozelor. Aceasta vine după cele din Parcul “Carmen...

SportMoment unic la Miami. Motivul incredibil pentru care un jucă...

Americanul Reilly Opelka (foto), numărul 58 mondial, care are o înălţime de 2,11 metri, a cerut ca meciul său cu argenti...

SocialImpact violent între un autoturism şi o căruţă, pe DN26. Căr...

Accidentul a avut loc vineri seară, pe raza localităţii Frumuşiţa, judeţul Galaţi. Potrivit anchetatorilor vina aparţine...

DESPRE NOI

TRACKNEWS este un proiect internațional care-și propune să promoveze valorile europene, luptând împotriva fake news-urilor și a derapajelor de la normele democrației și ale bunului simț. Proiectul implică o platformă online, care include mai multe TRACKNEWS-uri (TRACKNEWS UK, TRACKNEWS Switzerland).

Plecând de la agregare, în ideea de a oferi cititorilor noștri cele mai importante news-uri ale zile, platforma va avea conținut propriu, cu respectarea strictă a deontologiei jurnalistice. Tocmai în acest sens, echipa este formată din jurnaliști tineri, "open mind", entuziaști și cu un dezvoltat spirit civic. Nu facem politică și suntem fericiți că investiția în proiect nu este una mioritică, astfel ca nu există niciun parti pris.

Nu suntem adepții "BREAKING NEWS" și nici nu vom publica știri "la grămadă". Vrem să vă oferim subiecte de autor și știri relevante, susținute de imagini de calitate. Nu vom promova niciodată așa zisele VIP-uri care împanzesc tabloidele și televiziunile. La fel, nu vrem milioane de accesări. Vrem să fim interactivi cu cititorii noștri, astfel ca TRACKNEWS să fie locul vostru în care să găsiți ceea ce vreți să citiți, să ne ajutați și să ne corectați atunci când vom greși. Pentru că, da, probabil vom face și greșeli, dar, sperăm noi, vor fi greșeli de formă și nu de fond.

Pentru a ne ajuta, lăuda și critica, ne puteți scrie pe [email protected].